Sa aveti cea mai frumoasa toamna din lume.
Ce ne pregateste H&M?
5 September
de Andreea Popa
H&M a lansat de foarte curand o serie de filmulete menite sa atraga atentia asupra lansarii unei noi colaborari la data de 9 septembrie.
Este vorba de cel putin inca o adaugire pe lista care include nume precum Karl Lagerfeld, Stella McCartney, Viktor&Rolf, Comme des Garcons, Roberto Cavalli, Kylie, Madonna, Sonia Rykiel, Jimmy Choo. Am si eu o listuta de nume pe care mi-ar place sa le vad colaborand cu H&M, printre care Rick Owens si Prada/Miu Miu.
In septembrie ajung la Berlin, Hamburg si Oslo, asa ca pot sa va tin la curent cu noutatile. 
Andreea Bortun: “Am inceput Ideo Ideis pentru ca ne-a placut sa ne jucam cu imposibilul.”
3 September
Andreea Bortun (20 de ani) e directoarea Festivalului de Teatru Ideo Ideis din Alexandria. E unul dintre “copiii teribili” de care sigur ai auzit, cei care au pus bazele unui festival de teatru tanar intr-un oras de provincie cu 50.000 de locuitori, pe vremea cand aveau cam 15 ani. Anul acesta, Ideo Ideis a implinit cinci editii.
Povestea a inceput 2005, cand Andreea, Alexandru Ion si Oana Nedelea si-au dorit un teatru pentru comunitate intr-un oras unde trupele nu mai veneau demult. Isi doreau spectacole in limba romana pentru liceeni ca ei, dar si pentru ceilalti, o utopie in Alexandria la vremea respectiva. Enervati de indiferenta din jur, si-au facut curaj si in scurt timp aveau si asociatie si planuri de finantare.
La ora interviului, Ideo Ideis 2010 (5 – 15 august) tocmai se terminase si Andreea era fericita. Toamna asta, se pregateste de al doilea an la UNATC si de niste povesti frumoase.
foto: Iulian Nan
DadaMoi: In ce moment ti-a venit ideea organizarii Festivalului Ideo Ideis?
Andreea Bortun: Ideea nu mi-a apartinut mie ci colegilor mei Alex Ion si Oana Nedelea, alaturi de care am demarat de fapt acest proiect. Presupun acum, cinci ani mai tarziu, ca totul a venit dintr-o frustrare (in cel mai pozitiv sens cu putinta) si dintr-o inevitabila nevoie de implicare. Marturisesc ca ne-am aruncat in gol si ca nu stiam ce ne asteapta. Eram doar foarte porniti sa o facem. Nu ne imaginam ce avea sa urmeze si cred ca tocmai sentimentul asta orbitor a facut ca lucrurile sa evolueze asa cum au evoluat. Frumusetea consta in necunostul in care te arunci. Cel putin asa a fost pentru noi.
Cu sau fara mouse?
2 September
Nu-mi place sa folosesc mouse-ul. Am renuntat la acest gadget de cand mi-am achizitionat primul laptop. Ma impac extrem foarte bine cu touchpad-urile, mi se par mult mai dinamice, nu-mi ocupa loc aiurea pe birou, n-au fir si se misca mai repede.
Acest bla bla pe care mi-l repet de patru ani, mi-a s-a naruit efectiv cand am dat nas in nas cu cele mai noi modele de mouse-uri de la Logitech.
Andrei Runcanu, actor si fotograf
1 September
Sau fotograf si actor. Daca o luam cronologic, am dreptate in titlu. Daca privim prin prisma activitatii intense de fotograf din ultima vreme, as zice mai degraba invers.
Cand l-am cunoscut in toamna anului trecut, Andrei Runcanu juca in Leonce si Lena la Teatrul de Comedie, alaturi de Crina Semciuc, Meda Victor si Dorina Chiriac, in regia lui Horatiu Malaele. Terminase cu UNATC-ul cu un an in urma, la clasa lui Adrian Pintea. La 27 de ani, avea la activ Facultatea de Automatica si Calculatoare si cea de Actorie. Jucase in cateva filme, la care se adauga o lista impresionanta de piese de teatru (printre care Priveste inapoi cu manie, Orfeu si Euridice, A douasprezecea noapte).
L-am redescoperit anul acesta. Isi cumparase un Canon foarte cool, cu care isi fotografiase mai mult in joaca prietenii si colegii de teatru. Intre timp, treaba a devenit mai serioasa – cu sedinte foto si modele mai mult sau mai putin profesioniste.
Shopping in Bucuresti
31 August
In dimineata asta, in timp ce eram foarte french la croissant si cafea si rasfoiam blogurile preferate, am dat peste un post foarte interesant al lui Nookie de pe fashioninmyeyes.com.
Parca mi-a citit gandurile de acum cateva saptamani, cand ma intrebam UNDE se mai pot face cumparaturi ca lumea in tara asta. Ba sunt preturile prea mari, ba calitatea e proasta, ba nu ai de unde sa alegi, ba, ba, ba… Voila ce povesteste autoarea:
“Saturday, we had a blazing hot weather in Bucharest, so because my air conditioner broke I thought it was a good opportunity to check the fall collections at the mall, and maybe buy something.
I should have stayed home and endure the heat…
Ultima mare pe 2010
30 August
Si am fost in Vama ultima oara pe anul asta. Si a fost frumos.
Am trecut ca de fiecare data peste urmatoarele:
- baietii de la sezlonguri. Sambata la prima ora, ametita si adormita, dau sa-mi intind rogojina la soare intre doua randuri de sezlonguri. Ma trezesc in ceafa cu un barbat mic, chelios, ars de soare, care invartea niste bani:
“Domnisoara, nu puteti sta aici, sunt rezervate pentru clienti.”
“Buna dimineata, da, dar stau INTRE sezlonguri si nici macar nu sunt sub umbrela.”
Ana Ularu, din ce in ce mai ludica
26 August
La inceputul lunii august, Ana Ularu a primit premiul criticii elvetiene pentru cea mai buna actrita la Festivalul de la Locarno. Premierea la un festival cu greutate in Europa, care are o istorie de 63 de ani, a umplut presa de la noi si a functionat perfect ca motor de promovare al filmului in cauza, Periferic, in regia lui Bogdan George Apetri.
FYI: Putina lume stie despre Ana ca face parte din proiectul muzical Sunday People, a caror pagina de MySpace o gasiti aici. (I-am ascultat anul trecut in Vama si recomand mai departe – sunt dementiali!) Plus, mai scrie in reviste. Si il adora pe Woody Allen. Asta stiai?
DadaMoi: Ce inseamna premiile pentru tine? Te-au schimbat in vreun fel cele primite pana acum?
Ana Ularu: Oricat de modesti am fi, avem nevoie de recunoastere. Un premiu reprezinta un cumul de aprecieri din partea breslei sau a presei de specialitate, ceea ce raspunde intr-un mod foarte frumos nevoii noastre de aplauze. Dar cea mai mare bucurie ramane reactia pozitiva a unui public. Nu stiu in ce fel te-ar putea schimba un premiu, in afara de a te motiva profesional. Cred ca rar exista actori care sa ramana prinsi in trena vreunei aprecieri fara sa incerce sa evolueze.
DadaMoi: Cum a fost sa lucrezi de mica pe platourile de filmare?
Ana Ularu: Prima oara cand am jucat aveam 9 ani, si era o coproductie romano-franceza. Asta dupa indelungi lecturi ale scenariilor mamei mele, cautand un rol “de fetita”. Imi doream enorm de mult sa lucrez pe un platou, sa fiu “actrita”, sa invat replici si sa functionez in parametrii de acolo. In al doilea an, aceeasi echipa a revenit cu acelasi actor principal si cu un rol triplu ca intindere pentru mine. Experienta a fost minunata si sunt momente pe care nu le pot uita, cum ar fi prima scena “grea”, repetitiile, chiar si o “cascada” putin riscanta. Aveam o relaxare extraordinara fata de actul in sine pe care am regretat-o multa vreme dupa ce am crescut.
DadaMoi: Prima piesa de teatru in care ai jucat. Ce provocari ti-a adus?
Ana Ularu: “Lolita”, la Teatrul Mic, alaturi de Stefan Iordache, in regia Catalinei Buzoianu. Un rol foarte greu care depasea mult simpla potrivire de varsta cu personajul. Vorbeam despre situatii foarte dure, despre o dubla cruzime reciproca intre personaje, despre inevitabilitatea unui sfarsit tragic. Si totul trebuia sa fie spus cu farmec, fara a ne inchista in previzibil, asigurandu-ne empatia publicului. A fost scoala mea si proiectul meu de suflet, doamna Catalina m-a inventat atunci.
DadaMoi: Ai intalnit prejudecati legate de actorii tineri din partea celor consacrati?
Ana Ularu: Din fericire nu. Am avut norocul de a lucra cu actori consacrati pe care ii adoram si cu care m-am inteles excelent. Poate pentru ca sunt un om foarte serios si implicat am fost adoptata, niciodata respinsa.
DadaMoi: Ai vreun film care iti e mai aproape de suflet dintre cele in care ai jucat?
Ana Ularu: Filmele in care am jucat imi sunt foarte dragi, undeva mai sus de diferentieri. Turkey Girl al lui Mungiu, Bucuresti-Berlin al Mirunei Lazarescu, Periferic… au fost cateva dintre proiectele de suflet.
DadaMoi: Ce regizor a avut cea mai mare influenta asupra ta?
Ana Ularu: Catalina Buzoianu. Apoi Cristi Mungiu cu care am lucrat foarte minutios si aplicat. Bogdan Apetri a fost lectia de maturitate in film. In teatru… nu cred ca trebuie sa mai explic ce influenta a avut Silviu Purcarete asupra mea, sau Dragos Galgotiu. Asta e frumos, ca intalnesti oameni care te construiesc, fata de care capeti o dependenta pentru o perioada.
DadaMoi: Daca nu ai fi crescut intr-o familie de scenografi, erai tot aici? (n.a. : parintii Anei sunt scenografii Mihaela si Nicolae Ularu)
Ana Ularu: Nu stiu. Sunt extrem de mandra de parintii mei care imi sunt prieteni extraordinari inclusiv in meserie. Mi-e greu sa imi imaginez ca as fi putut face altceva, dar cine stie? Conjuncturile m-ar fi putut indrepta pe cu totul alta cale. Chiar si asa, eu nu am mers pe calea artelor plastice. Parintii mei mereu se intreaba cat de greu o fi in meseria mea.
DadaMoi: Cinematografie americana vs. europeana.
Ana Ularu: Sunt un cinefil inrait, cu riscul de a arunca in discutie un cliseu. Eu gasesc “material” de calitate in cinematografia americana, in cea europeana, in cea asiatica sau australiana. Si caut mereu, fac liste interminabile cu filme de vazut, urmaresc traseul autorilor preferati.
DadaMoi: Nu te-am vazut in reclame TV. Le eviti?
Ana Ularu: Nu. Si am avut cateva reclame. Destul de putine. Poate ca nu am cea mai comerciala fata posibil, hehe, mi s-a explicat de cateva ori ca aduc o nota “bizara”.
DadaMoi: Ce personaj din literatura ti-ar placea sa joci?
Ana Ularu: Iar ar fi multe de ales. Vina Apsara din “Pamantul de sub talpile ei” al lui Rushdie. Noroc ca nu ma limitez doar la personaje feminine in dorintele mele. Ma fascineaza Piotr Stepanovici Verhovenski al lui Dostoievski. Il ador pe Tournier, Vonnegut, Gide si pe Vian si as juca cu drag orice intr-o dramatizare. Intotdeauna mi-a fost greu sa fac liste de preferinte.
DadaMoi: Ce se mai intampla cu proiectul Sunday People? Va mai vedem in concerte?
Ana Ularu: Acum incepem sa lucram la un material nou si asteptam propuneri pentru concerte.
DadaMoi: Multi actori lucreaza cu un PR si cu un stilist personal. Te-ai gandit sa faci asta?
Ana Ularu: Nu. Deloc. Eu cred ca un actor trebuie sa fie cunoscut doar pentru arta lui. E periculos sa devii propriul personaj, sa te transformi intr-o entitate mai presus si mai recognoscibila sau mai ceruta decat ceea ce trebuie sa faci. De ce as lucra cu un stilist, anihilandu-mi propriile preferinte? Poate ca un agent iti trebuie, ai nevoie de reprezentare. Dar mai departe de atat..sa nu ne amagim ca am fi o industrie de talie hollywoodiana. Si poate ca e mai bine asa. Ramanem mai aproape de ideea de “auteur”, de eleganta meseriei.
DadaMoi: Cum te abordeaza cel mai des lumea pe strada?
Ana Ularu: Nu ma prea abordeaza lumea pe strada. In afara de conflictele cu diversi cocalari ieftini, in fata carora ma revolt, am avut destul de putine experiente, in Romania, in care sa mi se spuna “tu esti”. Dar cele care au existat au fost cat se poate de frumoase. Sa primesc, 5 ani mai tarziu, felicitari pentru “Italiencele” sau “Lolita”. La Locarno am fost abordata mereu pe strada. Era verva festivalului, lumea vedea filmul, ma recunostea (desi cu greu, diferenta fata de personaj e marcanta, dar auzeam, in diverse limbi “ea e!”), mi se faceau fotografii, eram felicitati pentru filmul nostru, discutam cu publicul.Din pacate noi suntem o tara cu prea putina admiratie fata de actori, scriitori, pictori. Ne intereseaza mai degraba starletele nascute peste noapte si obiceiurile lor mondene.
DadaMoi: Cum ai ajuns sa scrii textul cu Woody Allen in Decat o Revista? Care e relatia ta cu scrisul?
Ana Ularu: Fiind un cinefil obsesiv, evolutia logica a lucrurilor a facut sa imi doresc la un moment dat sa impartasesc starea si lestul unui film din mine. Intotdeauna m-am simtit intr-un confort senzational scriind, hiperactivitatea mea bisnuita ordonandu-se cat se poate de constructiv in acest demers. Am fost colaboratoare Time Out, o perioada extrem de fericita pentru mine, am scris pentru Punctfilm, apoi am fost invitata de Tabu sau Beau Monde sa scriu cate un feature de cronici pentru ei. Nu m-am considerat nici o clipa critic de film, nu am avut prezumtia de a ma plasa in randul avizatilor, si deseori am fost sanctionata, discret si niciodata fatis pentru aceasta pasiune a mea. Dar e o simpla pasiune. Imi place sa scriu la fel cum imi place sa cant si sa pictez. Iar Woody Allen e una dintre marile mele pasiuni cinefile, am vazut si vad tot in continuare, citesc carti despre sau ale sale… Cred ca rezoneaza perfect stilul lui cu o anumita latura a mea, la fel cum Jarmusch, Greenaway, Miike sau fratii Coen de exemplu raspund perfect altor componente ale personalitatii mele.
DadaMoi: Unde ai fost in vacanta vara aceasta?
Ana Ularu: In afara de experienta minunata de la Locarno, am fost la mare, la Vadu de cateva ori. E un loc in care ma simt excelent, isi pastreaza inca (desi cu greu) salbaticia si senzatia de libertate. Detest sa vad hoteluri si agitatie si exhibitionism monden in jur. Fericirea mea de vacanta e un cort, pe munte sau la mare, prietenii si cei dragi, mancare improvizata atunci si teribil de gustoasa…
DadaMoi: Care e urmatorul proiect?
Ana Ularu: Recent am terminat un videoclip alaturi de unul din regizorii mei preferati cu care am avut sansa extraordinara sa lucrez de cativa ani inocoace, W.I.Z.. Un regzior britanic ce mi-a modelat involuntar un anumit gust estetic in adolescenta si pe care intamplarea extrem de fericita a facut sa il cunosc mai tarziu. Si chiar ieri am filmat pentru un serial american. Un personaj dificil si artagos, m-am distrat lucrand la el. In cateva zile reincep repetitiile pentru “Nebuna din Chaillot” la Teatrul Metropolis, in regia lui Alice Barb. Iar in rest…astept cu drag propuneri. Sunt intr-o dispozitie excelenta de munca, pe masura ce cresc devin mai ludica, mai deschisa, mai relaxata. Ma bucur din ce in ce mai mult de meseria mea.
foto: Viva, arhiva personala
Socoteala din Sephora nu se potriveste cu cea de acasa
26 August
Uneori, chiar si eu insami, DadaMoi, preocupata in general de subiecte profunde gen carti, filme, muzica, simt nevoia sa ma scufund uneori in chestii mici, frivole si kitschoase. Sa-i spunem “latura mea de Paris Hilton”.
Acum cateva zile, in mijlocul unei astfel de perioade, am intrat in Sephora sa verific de curiozitate reducerile. Insa atentia mi-a fost atrasa magnetic cand am vazut PRODUSUL care intruchipa PERFECTIUNEA. Chiar sub nasul meu, pe un raft din spate, mai frumos decat toate visele, trona un ULEI DE CORP CU SCLIPICI AURIU.
