Acest om s-ar putea sa fi facut mai multe decat ne aducem noi aminte. Sa stie mai multe. La fel de bine ar putea fi doar cineva care se imbraca in tricou negru cu desensi crocsi la evenimente. Pana la urma, cine hotaraste?
Toti pasionatii de moda romaneasca s-au intrebat cel putin o data in viata “Da’ care e faza cu Galatescu?”. Fie ca lucreaza in industrie, fie ca stau in fata televizoarelor sau cu reviste glossy in mana, toata lumea are o parere despre el.
La randul sau, Alin Galatescu are foarte multe pareri si nu “te lasa in pace”. Se exprima liber, e critic, argumenteaza mult si mai mereu nu-i place ceva – e incomod intr-o lume care se imbraca frumos si zambeste amabil.
Fie ca va vine sa-i strangeti mana ca sa-l felicitati, fie ca va scoate din minti, sigur veti vrea sa cititi ce are de spus mai departe
Cea mai incitanta si (cu toate ca nu-mi place cuvantul) CAPTIVANTA carte din ultimele luni!
Se numeste “Intoarcere in Bucurestiul interbelic” si e scrisa de Ioana Parvulescu, conferentiar la Facultatea de Litere din Bucuresti.
Nu mi-a mai cazut in maini de mult timp o lectura atat de adictiva. Ioana Parvulescu nu descrie date si intamplari, ci spune povesti de viata. Recreeaza atmosfera Bucurestiului dintre razboaie, comparand pe alocuri viata boema de atunci, arhitectura, grijile si pericolele, literatura, libertatea si framantarile din aer cu ce se intampla acum, in acelasi spatiu.
“Limba in care vorbesc acesti oameni imi pare familiara si straina, dupa cum si lor, cuvintele mele li s-ar parea bizare, clare si nu prea, desi, daca, intoarsa in lumea lor, le-as rosti, ei le-ar invata cu usurinta. Isi vorbesc politicos, numai cu dumneavoastra, chiar cu domnia voastra, iar intre prieteni buni cu dumneata. Si adolescentii indragostiti isi spun uneori dumneata. Poarta ochelari negri, nu ochelari de soare, merg la pravalie, nu la magazin, tinerii se duc cu banda, nu cu gasca, la dancing, nu la discoteca [...] Merg cu automobilul, eventual si cu hipomobilul, nu cu masina, care inseamna de obicei altceva.”
Autoarea isi indreapta atentia pentru un studiu consistent si asupra vietii scriitorilor interbelici. Suficient cat sa imi imaginez cum traiau, iubeau si respirau cei care le-au dat viata personajelor mele preferate din literatura romana
“Pe atunci personajele marilor romane aveau inca toate drumurile deschise, Felix mai putea spera sa se insoare cu Otilia in ciuda lui Pascalopol sau macar sa petreaca o noapte de dragoste cu ea [...] iar Adela mai avea o sansa de a descoperi jurnalul doctorului Codrescu si de a afla ca el se gandeste zi si noapte la ea (n.a. Adela – Garabet Ibraileanu).”
“Rebreanu se plimba, pe strazile Bucurestiului, intr-un Chevrolet rosu, privea, noaptea, stelele cu lunet, canta la pian sau facea poze cu aparatul cumparat de la Fotoglob [...], Calinescu isi achizitiona vara provizia de lemne pentru iarna si isi facea nervi cu portarii de la ministere, Bacovia fuma cu sete si bea pe tacute, Ion Barbu era opioman si avea cate cinci-sase studenti la cursurile lui de matematici superioare, lui Camil Petrescu ii trecuse serios prin gand sa se apuce de chimie, dupa ce inventase pe hartie o parasuta-balon.
Toti erau oameni vii, la fel ca noi, si aveau griji marunte care le inghiteau timpul mare, iar daca erau emotionati sau nervosi puteai sa le vezi tremurul mainilor.”
PS: N-am terminat-o inca. Momentan sunt in alta lume, una cu trabucuri, tigarete, stofe, plimbari la Sosea, muzica de Cristian Vasile si povesti timide de dragoste. Daca ma vedeti dansand swing la metrou, va rog sa-mi dati una peste ceafa
PS2: Nu sunt eu tampita ca n-am mers mai des la facultate?!?
Care sunt scriitorii vostri preferati din perioada interbelica?
Grupul Benetton a luat nastere in 1965 in Treviso (Italia), la initiativa lui Luciano Benetton. Pe vremea aceea, Luciano avea 30 de ani (cel mai mare dintre patru copii) si era vanzator. Ideea de a crea haine i-a venit in timp ce se plimba printr-o piata plina de culori si imediat dupa a vandut bicicleta fratelui sau pentru a cumpara o masina de cusut second-hand.
Dupa un mic succes local cu o linie de pulovere facute chiar de el, Luciano si-a cooptat sora si cei doi frati mai mici si au infiintat grupul, care detine in prezent si Sisley).
Benetton au un succes dement in lume: au peste 6000 de magazine pe glob, 9000 de angajati si o cifra de afaceri de doua miliarde de euro. La noi in tara nu au prins la fel, probabil din cauza campaniilor care trateaza subiecte precum rasism, SIDA, razboaie, homosexualitate si toleranta interculturala. Si, nu-i asa, noi avem probleme muuuult mai arzatoare ca sa ne preocupe asa ceva…
Oricum ar fi, campaniile publicitare Benetton sunt cele mai controversate din fashion. Timp de 18 ani (1982-2000), fotograful italian Oliviero Toscani a fost la carma creatiei, iar sub bagheta lui, ad-urile Benneton au socat si scandalizat intreaga lume.
Imaginile sale vorbeau deschis despre subiecte tabu: SIDA, pedeapsa capitala, rasism extrem, infatisau copii, secvente de razboi, sange, sex, suferinta, moarte.
Printre cele mai celebre sunt:
Pieta (in care David Kirby, purtator al virusului HIV si activist, e infatisat pe patul de moarte alaturi de familia sa).
Imaginea preotului care saruta o calugarita
Ingerul si diavolul intruchipati de doi copii
Imaginea unui nou-nascut, despre care Toscani spunea ca e “o celebrare a vietii”, dar care a fost interzisa in media peste tot in lume
Scaunul electric din 1992
Fotografia a doua maini incatusate (cine e politistul si cine e criminalul?)
Si, cea mai zguduitoare, imaginea “white”, “black”, “yellow” cu trei inimi de porci alaturate
Oliviero Toscani a parasit Benetton in 2000, din cauza presiunilor pe care media si opinia publica le puneau pe umerii companiei. Sapte ani mai tarziu, a socat din nou cu o campanie de impact, fotografiind-o pe Isabelle Caro, un model descarnat care suferea de anorexie. Un nou semnal de alarma intr-o lume care elogia dimensiunile imposibile ale manechinelor si incuraja curele drastice de slabire si infometarea.
Isabelle Caro, 31 kg, 27 ani
Ce au facut United Colors of Benetton si Toscani a fost un exercitiu de toleranta. O invitatie la acceptare reciproca, folosindu-se de imaginea unui brand de haine pentru a atrage atentia asupra unor probleme reale ale omenirii. Un demers care nu a fost egalat pana acum in fashion!
Ce senzatii v-au lasat imaginile lui Oliviero Toscani?
Les Triplettes de Belleville e un film de animatie halucinant, dubios, dezgustator pe alocuri, induiosator si care provoaca rasete isterice in lant.
Les Triplettes de Belleville e povestea unei mame al carei singur sens in viata este sa isi ajute fiul biciclist, Champion, sa invinga la Turul Frantei. Tatal lui a murit, iar cei doi locuiesc intr-o casa sinistra la periferia Parisului, sub un pod de cale ferata, impreuna cu Bruno, cainele gras si retard, vesnic infometat si foarte iubitor.
Madame Souza si fiul ei
Mangaindu-l pe Bruno, cainele gras si psihotic
In ziua Turului, baiatul este rapit de doi mafioti in negru, urcat intr-o dubita si dus peste Ocean pentru a fi exploatat la curse. Cu doar un franc in buzunar, mama sa incaleca pe Bruno si impreuna iau drumul localitatii Belleville intr-o barca cu motor, unde ii asteapta mari aventuri!
Intr-un gang mizer, infometati si fara speranta, cei doi se intalnesc cu Les Triplettes de Belleville, trei cantarete/dansatoare, batrane si odioase, care ii “adopta” instantaneu. Se vor hrani cu broaste din mlastina (ucise cu grenade de una dintre hoasce!), vor locui intr-un bordel si vor canta intr-un bar, in cautarea tanarului biciclist.
In Belleville, alaturi de formatie
Regizorul Sylvain Chomet dedica filmul “A mes parents”. TdB a rupt festivalurile din 2003, prin tehnica neconventionala in care e realizat (plus, nimeni nu vorbeste pe toata durata!) si prin stilul emotionant – ironic.
Mi-a placut la nebunie! E induiosator prin umor, fara a fi patetic, iar grafica e exceptionala!
De vazut sambata, 31 iulie, ora 21:00 la cinema in aer liber Uranus. (Proiectat in cadrul Un ete au cinema.)
SUntem pregatiti de mare , de sOOOOOare si de lansarea unei noi colectii : I.W.A.L.U…I will always love you!!!……o colectie Funky –Vintage pentru CATE-lusi, PISI-cute si orice alte ANIMA-lute care te vor insoti in oras , pe avion, sau in masina!
Despre Maria am mai scris acum ceva timp. Ce m-a impresionat de-a lungul timpului la frumoasa actrita (nascuta in 1980 la Bucuresti) a fost stilul ei de a juca. De a se juca. Jocul din privire, cel actoricesc, cel al hainelor, al accesorilor, desenelor, picturilor, materialelor. Un joc pe care, de fapt, il face cu profesionalism, seriozitate si o feminitate debordanta.
Am “prins-o” pe Maria inainte de a pleca la Festivalul De Film din Sarajevo, unde participa cu mult asteptatul “Marti, dupa Craciun”.
S-au intamplat ceva lucruri in viata Mariei in ultima vreme: de la succesul peliculei lui Radu Muntean la aparitia Matildei (:)) in viitorul apropiat.
Nu putem decat sa ne bucuram, sa ii dorim toate cele bune si sa ne gandim la zambetul inconfundabil cu care asteapta fiecare eveniment care va veni
DadaMoi: Cu ce asteptari ai mers anul acesta la Cannes? Maria Popistasu: Nu am plecat cu asteptari. M-am bucurat ca vom merge intr-o formula extinsa si imi doream sa apuc sa ințeleg fascinatia tuturor legata de acest festival. Acolo am avut ocazia sa descopar un oras paradoxal. O statiune pentru milionari cu iahturi, dar unde nimeni nu te judeca dupa pretul pantofilor; cel mai important festival din lume pentru filmul de autor, dar toata lumea se isterizeaza in fata hotelului lui Meg Ryan si, nu în ultimul rând, un loc unde ai ocazia să mănânci cea mai scumpă Chevre Chaud pe fundalul sonor asigurat de trei cersetori acordeonisti de la Simeria.
DadaMoi: Care dintre personajele jucate pana acum iti seamana cel mai mult? Maria: Toate ajung sa imi semene, pentru ca incerc sa le aduc cat mai aproape de mine. Eu sunt exemplul comportamental cel mai la indemana.
DadaMoi: Cum a fost atmosfera anul acesta la TIFF? Maria: Clujul e intotdeauna foarte dragut si prietenos, dar anul asta a fost primul an in care am simtit ca festivalul s-a asezat foarte bine. Nu mai exista febra organizatorica din anii precedenti si asta insemna o maturizare a evenimentului. Sunt din ce in ce mai multi spectatori, majoritatea tineri iar evenimentele adiacente familiarizeaza oaspetii festivalului cu orasul si imprejurimile sale. Asta face ca an de an sa astept cu nerabdare cele cateva zile petrecute in Cluj.
DadaMoi: La ce alt festival de film ti-ar placea sa participi? Maria: Mi-e greu sa ma plasez intr-un context competitional. Una e sa particip si alta sa ma duc pur si simplu. Stiu insa ca as vrea sa merg la New York.
DadaMoi: Ce artişti români îţi plac? Maria: Ai, e o intrebare “in larg” si nu stiu ce domenii sa acopar. Raspund cu o singura varianta, cu ultima descoperire: Rodion GA, o trupa de new wave de la inceputul anilor 80, care nu a scos niciun album dar care are un sound cu totul deosebit. Cand i-am văzut prima data am fost convinsa ca e un proiect contemporan marchetizat foarte istet. A, si Paul Hitter.
DadaMoi: Ce inseamna talentul pentru tine? Maria: E o întrebare larger then life din seria “ce e adevărul, dreptatea, de ce ne naștem și de ce murim”.
DadaMoi: Ai regretat vreun proiect pe care l-ai refuzat? Maria: Nu. Iau deciziile astea după ce le cântăresc îndelung, tocmai pentru a nu avea regrete.
DadaMoi: Dar unul pe care l-ai acceptat? Maria: Asta ar fi nepoliticos din partea mea…
DadaMoi: Din perspectiva ta, care e diferenta dintre o fata si o femeie? Maria: Barbatii si femeile sunt mereu cei cu 20 de ani mai in varsta decat mine. Asa pare sa fi fost tot timpul. Nu pot inca sa spun despre mine ca sunt o femeie, habar n-am, sper sa nu insemne nimic grav.
DadaMoi: Fotografie alb-negru sau color? Maria: Si-si.
DadaMoi: Pană acum, te-am văzut blonda, satena si roscata. In functie de ce iti schimbi culoarea parului? Maria: Imi schimb culoarea in functie de chef si de joburi.
DadaMoi: Te-am vazut mai demult intr-o revista la rubrica “fashionista”. Cum vezi termenul asta? Maria: E un fel de a eticheta o persoana preocupata de propria imagine.
DadaMoi: Te-ai gandit vreodata sa scrii (mai mult decat pe blog)? Maria: Imi face placere sa scriu, dar nu ma simt pregatita sa trec de faza de jurnal.
DadaMoi: Ce noutati ai in materie de accesorii & crafts? Repeti vreun model de pe site, la cerere? Maria: Nu am gandit accesoriile ca pe o marfa, s-a intamplat sa vand si asta m-a bucurat. Mai am inca lucrusoare, nu prea am de ce sa repet. Nu traiesc din comenzi.
DadaMoi: Ce proiecte ai în viitorul apropiat? Maria: Festivaluri, o vacanta la 2 Mai, Lamaze si Matilda.
Sunt doua obiecte vestimentare la care sunt sigura ca nu voi renunta niciodata: jeansii si tricourile albe!
In ultimii ani, am facut o pasiune dementa pentru tot ce inseamna T-Shirt alb cu imprimeu sau mesaj. Mi se par foarte sexy, in combinatie cu o fusta lunga din voal sau o pereche de jeansi prespalati.
(Asta daca nu le tai gulerele si manecile si le port cu pantaloni PUNK:D)
Am descoperit zilele trecute o noua colectie de tricouri numai bune pentru vara asta! Sunt create de Asociatia Inspired (cei care se ocupa de concursul cu acelasi nume), in colaborare cu tineri artisti din diferite domenii: graphic design, moda, fotografie, accesorii etc.
Printre numele celor care au creat imaginile pentru tricouri se numara: Carla Szabo, Cristian Samfira, Smaranda Almasan, Ghica Popa, Noper si multi altii! Pretul este de 50 lei / fiecare!
Modelele mele preferate sunt:
imagini (de jos in sus): 1. Andrei Namolosanu, 2. Carla Szabo, 3. Ghica Popa, 4. Andrada Smaranda
Mai multe modele gasiti aici si aici. foto: Ciprian Strungariu
Va plac tricourile albe de genul asta?Cum le purtati?:)
“She’s really tiny but her voice is larger than a planet.” – comentariu de pe youtube la un videoclip Zombie live din 2007.
Indeed. Anul acesta, The Cranberries s-au reunit dupa sapte ani.
Marti seara au implinit 16 ani de cantat impreuna, iar solista Dolores O’Riordan 20 de ani de casnicie*.
Cu toate astea, arata de 30 si se misca de parca ar avea 20. Pe scena de la Zone Arena a urcat imbracata intr-o rochie roz piersica, cu volanase, cizme negre si un bolerou negru, de care a scapat dupa cateva piese, dezvelindu-si tatuajele. Era tunsa scurt, iar strans pe gat avea un colier punk.
…
…
…
Ne-a salutat cu “Hello, Romania, it’s great to be heeeeeeeeere!” si imediat au inceput primele acorduri de la “Linger”.
De aici n-as mai putea descrie coerent, fiindca am intrat intr-o transa cu urlat si dansat, de-a lungul pieselor de pe albumele vechi – “When You’re Gone”, “Just my imagination”, “Ode to my family” (asta a fost si cu plans), “Free to Decide”, “Promises“, “Salvation”, “Ridiculous thoughts” si “Zombie” (la care am sarit atat de mult incat am varsat berile tuturor din jur). La “Dreams”, piesa cu care au inchis, deja imi tuseam plamanii!
…
Ce pot sa zic insa cu exactitate
- nimeni nu are voce ca Dolores!
- tobosarul Fergal Lawler este FOARTE frumos si sexy (mai ales cand isi da tricoul jos si transpira )
- berea nefiltrata de sambata la Pink Martini a fost mai buna decat berea filtrata de marti
- pot sa tip si sa cant EXTREM de tare
- nu ar fi meritat sa dau 180 lei pt GAZON A, s-a vazut extrem de bine si din B pentru 120 lei
- cozile de la jetoane si de la toalete strica foarte usor buna dispozitie
- bautura numita APEROL e gretoasa
- lui Dolores ii plac copiii la nebunie, altfel nu-mi explic de ce i-a dat fetitei blonde si bucalate din primul rand colierul ei…
Poza cu tobosarul (n-am gasit cu el singur, deci trebuia sa evidentiez cumva ):
…
Si asa arata Zone Arena cand am plecat:
foto: iconcert.ro, cranberries.net, my beloved Blackberry ♥
Ati fost la Cranberries? Cum vi s-a parut?
*LATER EDIT: Sunt 20 de ani de formatie si 16 ani de casnicie. Multumesc cititorilor atenti si fideli :d
